| Un artist danez şi-a pozat copilul îmbrăcat în hainele lui Hitler (vezi poze) Pentru a evidenţia ideea de “rău al naturii umane”, artistul danez Nina Maria Kleivan şi-a îmbrăcat copilul în vârstă de numai câteva luni în hainele lui Hitler, Stalin şi Saddam Hussein, informează Daily Mail. Fata artistei, Faustina, apare într-o serie de fotografii îmbrăcată şi aranjată ca figurile istorice ale secolului XX. Într-una din ipostaze, copilul apare cu svastica pe braţ, pozând în lider nazist, iar în alta cu o beretă asemănătoare cu cea a lui Saddam Hussein. Alte modele recreate de artist cu ajutorul fiicei sale sunt Benito Mussolini, Mao, Idi Amin, Augusto Pinochet şi Slobodan Miloşevici. “Cu toţii avem răul în noi. Chiar şi copii mici sunt răi unii cu alţii. Chiar şi fata mea ar putea să conducă Danemarca cu un pumn de fier, nu se ştie niciodată”, este de părere artista. Nina Maria Kleivan a început să experimenteze aceste idei după ce o întâmplare nefericită a ţinut-o în spital două săptămâni şi apoi în scaunul de rotile mai mult de patru luni. Aşa a început să creeze hainele copilului său. Tatăl Ninei a fost un membru al mişcării norvegiene de rezistenţă în închisorile germane şi artista a crescut cu o ură imensă faţă de germani, visând că îi poate ucide pe cei care i-au întemniţat tatăl. ![]() ![]() Sursa: Cotidianul |
| Date / Time |
|
|
| Welcome |
| Poll |
| Counter |
|
This page today ... total: 0 unique: 0 This page ever ... total: 11902 unique: 6117 Site ... total: 31502 unique: 8623 |
| parteneri |
|
|
| Link to us |
| statistici |
|
|
| EasyGallery |
| Search Romani in Danemarca |
| Chat Box | |
|
You must be logged in to post comments on this site - please either log in or if you are not registered click here to signup
View all posts (603)
|
|
| Yahoo Status |
| Online |
|
Guests: 6, Members: 0 ... most ever online: 28 (Members: 0, Guests: 28) on 11 Aug : 14:25 Members: 99 Newest member: mona |
| Powered by |
| RSS Feeds |
| donatii |
|
|
| News for 2010 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Play NES! |
Romani in Danemarca













